11 ani - declaraţii de iubire

Când am trezit-o de dimineaţă a zâmbit cu ochii încă închişi şi mi-a şoptit, somnoroasă: "Mami, azi e ziua lui Lucaaaa!!! E cel mai bun frate din lume pe care şi l-ar putea dori o soră pentru că mă ajută la lecţii, nu mă bate prea tare aşa cum fac alţi fraţi şi îmi dă un pupic de fiecare dată înainte să plece la scoală." Şi s-a dat repede jos din pat, înviorată brusc de gândul că azi e ziua lui. Fratele ei...

Aş mai adauga eu că e cel mai bun, mai blând, mai înţelegător, mai empatic, mai conştiincios, mai silitor şi mai minunat copil de 11 ani pe care viaţa ni l-a dăruit cu generozitate şi bunătate. S-a bucurat sincer când am intrat în camera lui cu o prăjitură şi o lumânărică, cântându-i "la mulţi ani", atât noi, fetele, cât şi tati, la telefon. Sper să-şi păstreze zâmbetul toată ziua şi să se bucure. Îmi doresc să aibă o zi minunată, în ciuda vremii mohorâte de afară. Nu contează ploaia, contează bucuria din sufletele noastre!

La mulţi ani, copil bun! Te iubim!

Ilinca şi dictarea

Ieri, când am întrebat-o ce a făcut la şcoală, mi-a zis că le-a dat doamna o dictare. Râzând, o întreb ce notă o sa ia. Foarte încrezătoare, îmi spune că o sa ia un minus FB.
Azi mi-am amintit de dictare.
- Ce notă ai luat, Ilinca?
- Păăăăi.......
- Hai, curaj, zi-mi cât ai luat! Cumva minus FB-ul ăla promis?
- Ăăăăăă, nu. Doar un B.
- Păi n-ai zis tu, mamă dragă, că iei un minus FB? Eu te-am crezut, să ştii. Ca de obicei...
- Păi eu aşa am vrut să iau, doar că doamna ne-a dat dictarea prea dimineaţă, nici nu apucasem să mă dezmeticesc prea bine! zise ea brusc înviorată de faptul că găsise vinovatul, şi ăla nu ea chiar ea :)))))
- Te rog, poate data viitoarre îţi iese mai bine?!
- Bine, fie, promit că măcar o să încerc. (din păcate nu pot să redau în scris tonul înţepat cu care a răspuns, de parcă îmi făcea mie o favoare)

PS: am studiat acum dictarea, pentru câte litere a mâncat din câteva rânduri, eu i-aş fi dat mai puţin :))
Când se termină cu mâncatul de litere? Că Luca nu prea a suferit de boala asta şi nu ştiu....

Despre dor şi grijă

Se fac mari şi încep să simtă şi să conştientizeze cum e cu dorul şi cum e cu grija. Dorul şi grija faţă de celălalt. Din păcate în toamna asta se petrec schimbări în viaţa lor care îi despart. Îi despart fizic şi încep să-şi simtă lipsa. Luca învaţă după amiaza şi stă singur acasă dimineţile. Ilinca învaţă dimineaţa şi stă singură acasă de la prânz până după amiaza. Nu mai au timp să se joace, să se certe şi să se împace. Şi-şi duc dorul. Şi, prin gesturi mărunte şi vorbe simple îşi mărturisesc dragostea ce şi-o poartă. În prima zi de şcoală Luca a sunat-o pe Ilinca, să se asigure că a ajuns cu bine acasă şi că a putut să-şi descuie uşa şi să intre în casă. M-a impresionat pentru că s-a gândit la ea, cu grijă. Astăzi, Ilinca mi-a spus, timidă, că-i pare rău că de multe ori i-a spus lui Luca să o lase în pace, când stăteau împreună. Pentru că acum îi e mereu dor de el şi-i simte lipsa şi ar vrea să stea mai mult împreună. În fiecare zi, după ce mănâncă de prânz, chiar înainte să plece la şcoală, Luca îi pregăteşte masa Ilincăi, din proprie iniţiativă, fără să-i fi spus eu să facă asta. Îi pregăteşte masa cu faţă de masă, şerveţel, tacâmuri şi ciorba caldă. Apoi o aşteaptă să vină, îi dă un pupic pe fugă şi pleacă grăbit la şcoală.Pleacă regretând că nu poate să stea mai mult timp cu ea...

Astăzi, în parc, un băieţel a râs de Ilinca şi i-a spus că e urâtă cu ochelari. Bleaga asta mică s-a pus pe plâns şi suspinat. Şi i l-a pârât lui Luca, de îndată ce s-au întâlnit. Luca s-a enervat şi i-a explicat că nu e cazul să se mai supere, copiii sunt răutăcioşi uneori...

Mi-s dragi când îi aud spunându-şi "mi-a fost dor de tine"... Şi sufăr pentru ei şi cresc şi eu o dată cu ei. Pentru că, de fapt, ei cresc... Şi mi-e greu,uneori, să-i văd crescând...

Nenea

Aseară, un ţânc de nici doi ani îl striga pe Luca "nenea". Pe Luca?! Luca al meu? Parca mai ieri tatăl ţâncului aştepta la uşa unui spital oarecare din Bucureşti, împreună cu alţi oameni minunaţi, să se nască Luca. Luca al meu. Luca a fost primul copil din gaşca asta frumoasă a noastră. A fost privit, pe alocuri, ca un spărgător de petreceri. Pentru că pe vremea când ceilalţi mai copilăreau (petereceau, sa fiu mai exactă), noi doi, eu şi Alexandru, sufletul găştii, schimbam scutece şi legănam un bebeluş. Şi nu mai aveam timp de prieteni. Şi eram priviţi ciudat. Cum adică să nu mai avem timp de prieteni? Totuşi, după atâţia ani, gaşca e aceeaşi. Pentru că prietenii adevăraţi au înţeles, ulterior, care era treaba cu scutecele şi legănatul. Pentru că noi doi, eu şi Alexandru, am avut răbdare şi i-am văzut şi pe ei schimbând scutece, rând pe rând.

Acum Luca al meu e cel mai mare. Suficient de mare încât cei mai mici din gaşcă să-l strige "nenea". Şi uite aşa, la un pahar cu vin (bine, trei, dacă vreţi cantităţi exacte), un cârnat de Pleşcoi şi o pastramă, am realizat aseară cum au trecut anii. Enervant este că mă simt la fel de tânără. Şi totuşi nu mai sunt. Perioada de schimbat scutece şi legănat mi se pare ca un vis. Acum pare un vis frumos. Atunci părea un vis mai puţin frumos. Nu mai contează, anii au trecut. Prietenii sunt aceiaşi, copiii din gaşcă s-ai înmulţit. E frumos aşa. Acum avem cu toţii un sens. Sensurile noastre sunt frumoase şi norocoase. Pentru că au părinţi care fac parte dintr-o gaşcă de oameni minunaţi, care încă mai sunt împreună după atâţia ani. Îmi doresc ca şi copiii noştri să ducă mai departe prietenia noastră... Vă iubesc, oameni minunaţi, care ne-aţi fost alături atâţia ani!

Cum să-i spui mamei o veste proastă

Ieri, aproape de ora la care trebuia să plec de la biroul, mă sună fiul meu cel mare.
- Mami, ce faci? întreabă el suav.
- Bine mami, răspund eu, deja circumspectă, pentru că nu mă sună niciodată să mă întrebe ce fac...
- Mami, cumva eşti prost dispusă? întreabă el uşor îngrijorat.
- Nu, mami, nu sunt, răspund eu punându-mi deja întrebări despre ce se petrece acasă, unde doi copii erau singuri de vreo 2 ore deja.
- Bine, dacă nu eşti prost dispusă, atunci pot să-ţi spun că Ilinca a scăpat pe jos borcanul cu miere (unul din ala mare, de 800 de grame), care s-a spart şi acum Ilinca urlă foarte tare pentru că o s-o cerţi tu.

Să râd? Să plâng după mierea aia bună rău? Să mă enervez? Nuuuuu, nici gând. Printre suspine şi lacrimi am reuşit să vorbesc cu Ilinca şi să o rog să spele pe jos şi să adune cioburile, de preferinţă fără să-şi taie vreun deget. Ceea ce a şi reuşit. Fără să-şi taie degetele. :))

La mulţi ani, Iubi!

La mulţi ani, draga mea dragă! Îţi doresc ce-mi doresc şi mie: să fii sănătoasă, să te bucuri de cel mai mişto băieţel de 4 ani pe care-l cunosc eu, de soţul tău care te iubeşte şi te preţuieşte şi te supără uneori ca orice soţ din lumea asta care se respectă, de părinţii şi de prietenii tăi cei minunaţi, în frunte cu mine :) Cele 37 de primăveri ale vieţii tale (ha, ha, ce-mi place cum sună asta) au trecut cu folos pentru că te-ai făcut mare şi sunt mândră de tine. Ştiu că poţi să faci orice îţi doreşti cu adevărat pentru că eşti curajoasă, eşti puternică, eşti răbdătoare şi perseverentă. Poate că cine trebuia nu ţi-a spus lucrurile asta la timp dar eu, în calitate de mamă a ta spirituală, ţi le spun acum. Aşa cum îi spun şi Ilincăi,îţi spun şi ţie că poţi să faci orice: ai putut să-ţi faci băieţelul mare, ai putut să faci pace cu tine, ai putut să nu dai bir cu fugiţii atunci când eu aş fi dat, deci you ca do it, baby :)) Te iubesc şi te iubim always and forever! Până şi copacul meu te iubeşte, deşi nu îţi spune asta niciodată, de-abia mi-o spune mine. Ne leagă atâtea în viaţa asta, încât sunt convinsă că ne vor lega multe şi în vieţile viitoare. Dar până ajungem la ele, să ne bucurăm de asta, zic. You're my person :)) şi sper că atunci când o să fim bătrâne şi senile să nu uităm asta niciodată. Poate că o să uităm cum ne cheamă şi o să facem cunoştinţă în fiecare zi, dar sper să nu uităm cât ne-am iubit în viaţa asta. La mulţi ani!!!

8

8 ani bucurosi
8 ani impliniti
8 ani fericiti
8 ani luminosi
8 ani de iubire
8 ani de distractie
8 ani de magie
8 ani de rasete

8 ani minunati!

La multi ani, draga noastra Ilinca! Mama, tata si fratele tau te iubesc! Si multi alti oameni buni si frumosi pe care viata ni i-a scos, cu generozitate, in cale! Esti cel mai bun, mai intelegator si mai frumos copil din lume!

Tu esti vedeta mea, un star de cinema

- Mami, tu ti-ai dorit vreodata sa fii vedeta?
- Nu, nu cred ca mi s-ar fi potrivit...
- Ti-ai dorit doar sa fii mamica?
- Printre altele, da, si asta.
- Pai o mamica este mereu o vedeta pentru copiii ei. Ei o admira mereu!
Uh, ce tare e fi-mea, imi zic eu in gand. Nu m-as fi gandit niciodata la asta.... N-apuc sa termin gandul, ca mai vine o replica:
- Si te-as admira si mai mult daca m-ai ajuta sa tai felia asta de chec. :-)

Dragă Ilinca (2),

Tu ştii că, uneori, eşti o fricoasă mică, ca un iepuraş. Dar mai ştii ca, întotdeauna, te-am lăsat să faci lucrurile în ritmul tău, pentru că aşa obţinem cele mai bune rezultate şi aşa realizezi cât e de uşor să faci chestii de care, în gereral, te temi. Pe tine nu te motivează prea mult competiţia, nici măcar aia cu fratele tău, decât la mici prostioare zilnice care ne fac viaţa mai frumoasă şi mai palpitantă :)

Am promis că te laud public, pe blog, că ţi-ai făcut curaj şi ai pornit să înoţi singură - singurică, pe distanţe mai lungi. M-am bucurat tare mult când, în weekend, în timp ce înotam turele mele interminabile de bazin, m-am trezit cu tine fix în mijlocul bazinului. Tu, care nu te îndepărtai mai mult de 3 metri de margine. Eu ştiu că tu poţi să înoţi încă de anul trecut. De când vă jucaţi mereu în bazinul de adulţi, fără ajutorul colacului sau al aripioarelor. Te-am tot îndemnat să faci asta şi te-am tot încurajat. Dar nu ai vrut. Te tot uitat în spate şi când vedeai că te-ai îndepărtat de zona ta de siguranţă, intrai în panică şi începeai să înghiţi apă :) Dar de data asta ţi-ai făcut curaj şi ai început să înoţi voiniceşte alături de mine! Bravo, fetiţa mea curajoasă! Ai văzut că poţi? Poţi să faci multe lucruri, dar te încăpăţânezi să nu mă crezi. Te rog, ai mai mult încredere în tine! Ştiu că e uşor de zis, dar greu de făcut. Însă noi suntem aici să te susţinem şi să te încurajăm! Cu drag, mama.

Mie mi-e dor, lui nu

Mie mi-e dor de fiul meu. Lui nu îi e dor de mine. Nu-mi place să am doar un copil acasă. Copilul de acasă se plictiseşte fără copilul de la ţară, dar nu recunoaşte. Copilul de la ţară se plictiseşte fără copilul de acasă, dar e prea mândru să recunoască. Casa mea e pustie fără doi copii, parcă îmi lipseşte veşnic ceva. Ilinca nu are partener de joacă, aşa că vrea să se joace tot timpul cu mine. E distractiv o vreme, apoi nu mai am chef. Deci, îmi vreau copilul înapoi... Dar el nu vrea să vină... Cum să-l conving?