Solidaritate frăţească

Dis-de-dimineaţă, într-o oarecare zi de octombrie, cum ar fi cea de astăzi, când ne-am trezit cu toţii uşor ameţiţi din cauza schimbării de oră, când fiica mea e ofticată că nu pot să o duc chiar ACUM la Bucureşti, unde ninge ca-n poveşti, când m-am trezit cu gândul la o varză cu afumătură, când l-am supărat pe tata spunându-i că azi nu mergem la el fiindcă nu ne place să ieşim din casă, Luca s-a decis că e momentul să-mi dea o lecţie despre solidaritatea dintre fraţi şi obligaţiile lor unul faţă de celălalt. Să mă explic: pentru el, solidaritatea frăţească însemnă, printre altele, că fraţii sunt oarecum obligaţi să împartă absolut orice. Inclusiv virusul care a chinuit-o pe sora lui săptămâna aceasta. Păi dacă ea a vomitat si a avut dureri de burtă şi a mâncat mâncare de regim, împotriva voinţei ei, de ce n-ar face şi el asta? Aşa că acum zace şi dânsul pe canapea, suportând cu stoicism crampele, starea de vomă şi jucându-se pe telefon. Nu înainte de a mă întreba dacă maine ar putea lipsi de la şcoală, că doar şi Ilinca a lipsit o zi. Mai vedem, puiule, mai vedem, poate până maine trece şi poţi merge liniştit la şcoală...

Iar eu, după ce termin varza cu afumătură la care am poftit, o să fac un orez cu morcovi şi nişte piept de pui la grătar, o bunătate. Şi am să merg şi la magazin sa reîmprospătez stocul de banane, covrigi şi sticsuri. Că tocmai l-am terminat.

Duminică frumoasă tuturor, dragii moşului!

40

Dragul meu,

La 40 viaţa de-abia începe, eu aşa cred. Sau poate încerc eu să mă încurajez, ţinând cont că şi eu mă îndrept vertiginos spre cifra asta?! E doar un număr, dintr-un şir lung, sper eu, cât mai lung... E o cifră la care poţi face un scurt bilanţ şi sunt convinsă că îţi dă cu plus: doi copii absolut minunaţi şi o nevastă mişto. Care te iubeşte mai mult decât la 35, mai tare decât la 30 şi mai altfel decât la 25 :)

Astăzi am stabilit cu Ilinca, de dimineaţă, că anul ăsta toate zilele noastre de naştere vor fi serbate a doua oară fix pe 25 noiembrie. Marţi, 25 noiembrie, va fi din nou ziua mea, ziua Ilincăi, ziua lui Luca şi ziua ta. Vom avea un tort mare şi frumos, cu poza noastră pe el. Aşa vrea zâna noastră mică. Vom veni noi două, ca nişte prinţese ce suntem, să ne aducem prinţul acasă. Dacă eşti cuminte, poate splălăm şi maşina înainte :) Mai apoi, îl vom lua şi pe Luca de la şcoală şi după aceea ne putem serba liniştiti şi putem mânca dintr-un tort cu poza noastră pe el. E visul meu să-mi mănânc propriul cap, recunosc.  :))))

După cum ziceam, 40 e cel mai bun moment să te bucuri de viaţă, să te bucuri de noi şi să te bucuri de prieteni. Pentru că fiica ta cea tare-n gură ca tine, fiul tău cel domol şi nevasta ta cea fabuloasă sunt cele mai minunate lucruri care ţi s-au întâmplat pâna acum.

Cu dragoste,
cei 3 minunaţi din viaţa ta

11 ani - declaraţii de iubire

Când am trezit-o de dimineaţă a zâmbit cu ochii încă închişi şi mi-a şoptit, somnoroasă: "Mami, azi e ziua lui Lucaaaa!!! E cel mai bun frate din lume pe care şi l-ar putea dori o soră pentru că mă ajută la lecţii, nu mă bate prea tare aşa cum fac alţi fraţi şi îmi dă un pupic de fiecare dată înainte să plece la scoală." Şi s-a dat repede jos din pat, înviorată brusc de gândul că azi e ziua lui. Fratele ei...

Aş mai adauga eu că e cel mai bun, mai blând, mai înţelegător, mai empatic, mai conştiincios, mai silitor şi mai minunat copil de 11 ani pe care viaţa ni l-a dăruit cu generozitate şi bunătate. S-a bucurat sincer când am intrat în camera lui cu o prăjitură şi o lumânărică, cântându-i "la mulţi ani", atât noi, fetele, cât şi tati, la telefon. Sper să-şi păstreze zâmbetul toată ziua şi să se bucure. Îmi doresc să aibă o zi minunată, în ciuda vremii mohorâte de afară. Nu contează ploaia, contează bucuria din sufletele noastre!

La mulţi ani, copil bun! Te iubim!

Ilinca şi dictarea

Ieri, când am întrebat-o ce a făcut la şcoală, mi-a zis că le-a dat doamna o dictare. Râzând, o întreb ce notă o sa ia. Foarte încrezătoare, îmi spune că o sa ia un minus FB.
Azi mi-am amintit de dictare.
- Ce notă ai luat, Ilinca?
- Păăăăi.......
- Hai, curaj, zi-mi cât ai luat! Cumva minus FB-ul ăla promis?
- Ăăăăăă, nu. Doar un B.
- Păi n-ai zis tu, mamă dragă, că iei un minus FB? Eu te-am crezut, să ştii. Ca de obicei...
- Păi eu aşa am vrut să iau, doar că doamna ne-a dat dictarea prea dimineaţă, nici nu apucasem să mă dezmeticesc prea bine! zise ea brusc înviorată de faptul că găsise vinovatul, şi ăla nu ea chiar ea :)))))
- Te rog, poate data viitoarre îţi iese mai bine?!
- Bine, fie, promit că măcar o să încerc. (din păcate nu pot să redau în scris tonul înţepat cu care a răspuns, de parcă îmi făcea mie o favoare)

PS: am studiat acum dictarea, pentru câte litere a mâncat din câteva rânduri, eu i-aş fi dat mai puţin :))
Când se termină cu mâncatul de litere? Că Luca nu prea a suferit de boala asta şi nu ştiu....

Despre dor şi grijă

Se fac mari şi încep să simtă şi să conştientizeze cum e cu dorul şi cum e cu grija. Dorul şi grija faţă de celălalt. Din păcate în toamna asta se petrec schimbări în viaţa lor care îi despart. Îi despart fizic şi încep să-şi simtă lipsa. Luca învaţă după amiaza şi stă singur acasă dimineţile. Ilinca învaţă dimineaţa şi stă singură acasă de la prânz până după amiaza. Nu mai au timp să se joace, să se certe şi să se împace. Şi-şi duc dorul. Şi, prin gesturi mărunte şi vorbe simple îşi mărturisesc dragostea ce şi-o poartă. În prima zi de şcoală Luca a sunat-o pe Ilinca, să se asigure că a ajuns cu bine acasă şi că a putut să-şi descuie uşa şi să intre în casă. M-a impresionat pentru că s-a gândit la ea, cu grijă. Astăzi, Ilinca mi-a spus, timidă, că-i pare rău că de multe ori i-a spus lui Luca să o lase în pace, când stăteau împreună. Pentru că acum îi e mereu dor de el şi-i simte lipsa şi ar vrea să stea mai mult împreună. În fiecare zi, după ce mănâncă de prânz, chiar înainte să plece la şcoală, Luca îi pregăteşte masa Ilincăi, din proprie iniţiativă, fără să-i fi spus eu să facă asta. Îi pregăteşte masa cu faţă de masă, şerveţel, tacâmuri şi ciorba caldă. Apoi o aşteaptă să vină, îi dă un pupic pe fugă şi pleacă grăbit la şcoală.Pleacă regretând că nu poate să stea mai mult timp cu ea...

Astăzi, în parc, un băieţel a râs de Ilinca şi i-a spus că e urâtă cu ochelari. Bleaga asta mică s-a pus pe plâns şi suspinat. Şi i l-a pârât lui Luca, de îndată ce s-au întâlnit. Luca s-a enervat şi i-a explicat că nu e cazul să se mai supere, copiii sunt răutăcioşi uneori...

Mi-s dragi când îi aud spunându-şi "mi-a fost dor de tine"... Şi sufăr pentru ei şi cresc şi eu o dată cu ei. Pentru că, de fapt, ei cresc... Şi mi-e greu,uneori, să-i văd crescând...

Nenea

Aseară, un ţânc de nici doi ani îl striga pe Luca "nenea". Pe Luca?! Luca al meu? Parca mai ieri tatăl ţâncului aştepta la uşa unui spital oarecare din Bucureşti, împreună cu alţi oameni minunaţi, să se nască Luca. Luca al meu. Luca a fost primul copil din gaşca asta frumoasă a noastră. A fost privit, pe alocuri, ca un spărgător de petreceri. Pentru că pe vremea când ceilalţi mai copilăreau (petereceau, sa fiu mai exactă), noi doi, eu şi Alexandru, sufletul găştii, schimbam scutece şi legănam un bebeluş. Şi nu mai aveam timp de prieteni. Şi eram priviţi ciudat. Cum adică să nu mai avem timp de prieteni? Totuşi, după atâţia ani, gaşca e aceeaşi. Pentru că prietenii adevăraţi au înţeles, ulterior, care era treaba cu scutecele şi legănatul. Pentru că noi doi, eu şi Alexandru, am avut răbdare şi i-am văzut şi pe ei schimbând scutece, rând pe rând.

Acum Luca al meu e cel mai mare. Suficient de mare încât cei mai mici din gaşcă să-l strige "nenea". Şi uite aşa, la un pahar cu vin (bine, trei, dacă vreţi cantităţi exacte), un cârnat de Pleşcoi şi o pastramă, am realizat aseară cum au trecut anii. Enervant este că mă simt la fel de tânără. Şi totuşi nu mai sunt. Perioada de schimbat scutece şi legănat mi se pare ca un vis. Acum pare un vis frumos. Atunci părea un vis mai puţin frumos. Nu mai contează, anii au trecut. Prietenii sunt aceiaşi, copiii din gaşcă s-ai înmulţit. E frumos aşa. Acum avem cu toţii un sens. Sensurile noastre sunt frumoase şi norocoase. Pentru că au părinţi care fac parte dintr-o gaşcă de oameni minunaţi, care încă mai sunt împreună după atâţia ani. Îmi doresc ca şi copiii noştri să ducă mai departe prietenia noastră... Vă iubesc, oameni minunaţi, care ne-aţi fost alături atâţia ani!

Cum să-i spui mamei o veste proastă

Ieri, aproape de ora la care trebuia să plec de la biroul, mă sună fiul meu cel mare.
- Mami, ce faci? întreabă el suav.
- Bine mami, răspund eu, deja circumspectă, pentru că nu mă sună niciodată să mă întrebe ce fac...
- Mami, cumva eşti prost dispusă? întreabă el uşor îngrijorat.
- Nu, mami, nu sunt, răspund eu punându-mi deja întrebări despre ce se petrece acasă, unde doi copii erau singuri de vreo 2 ore deja.
- Bine, dacă nu eşti prost dispusă, atunci pot să-ţi spun că Ilinca a scăpat pe jos borcanul cu miere (unul din ala mare, de 800 de grame), care s-a spart şi acum Ilinca urlă foarte tare pentru că o s-o cerţi tu.

Să râd? Să plâng după mierea aia bună rău? Să mă enervez? Nuuuuu, nici gând. Printre suspine şi lacrimi am reuşit să vorbesc cu Ilinca şi să o rog să spele pe jos şi să adune cioburile, de preferinţă fără să-şi taie vreun deget. Ceea ce a şi reuşit. Fără să-şi taie degetele. :))

La mulţi ani, Iubi!

La mulţi ani, draga mea dragă! Îţi doresc ce-mi doresc şi mie: să fii sănătoasă, să te bucuri de cel mai mişto băieţel de 4 ani pe care-l cunosc eu, de soţul tău care te iubeşte şi te preţuieşte şi te supără uneori ca orice soţ din lumea asta care se respectă, de părinţii şi de prietenii tăi cei minunaţi, în frunte cu mine :) Cele 37 de primăveri ale vieţii tale (ha, ha, ce-mi place cum sună asta) au trecut cu folos pentru că te-ai făcut mare şi sunt mândră de tine. Ştiu că poţi să faci orice îţi doreşti cu adevărat pentru că eşti curajoasă, eşti puternică, eşti răbdătoare şi perseverentă. Poate că cine trebuia nu ţi-a spus lucrurile asta la timp dar eu, în calitate de mamă a ta spirituală, ţi le spun acum. Aşa cum îi spun şi Ilincăi,îţi spun şi ţie că poţi să faci orice: ai putut să-ţi faci băieţelul mare, ai putut să faci pace cu tine, ai putut să nu dai bir cu fugiţii atunci când eu aş fi dat, deci you ca do it, baby :)) Te iubesc şi te iubim always and forever! Până şi copacul meu te iubeşte, deşi nu îţi spune asta niciodată, de-abia mi-o spune mine. Ne leagă atâtea în viaţa asta, încât sunt convinsă că ne vor lega multe şi în vieţile viitoare. Dar până ajungem la ele, să ne bucurăm de asta, zic. You're my person :)) şi sper că atunci când o să fim bătrâne şi senile să nu uităm asta niciodată. Poate că o să uităm cum ne cheamă şi o să facem cunoştinţă în fiecare zi, dar sper să nu uităm cât ne-am iubit în viaţa asta. La mulţi ani!!!

8

8 ani bucurosi
8 ani impliniti
8 ani fericiti
8 ani luminosi
8 ani de iubire
8 ani de distractie
8 ani de magie
8 ani de rasete

8 ani minunati!

La multi ani, draga noastra Ilinca! Mama, tata si fratele tau te iubesc! Si multi alti oameni buni si frumosi pe care viata ni i-a scos, cu generozitate, in cale! Esti cel mai bun, mai intelegator si mai frumos copil din lume!

Tu esti vedeta mea, un star de cinema

- Mami, tu ti-ai dorit vreodata sa fii vedeta?
- Nu, nu cred ca mi s-ar fi potrivit...
- Ti-ai dorit doar sa fii mamica?
- Printre altele, da, si asta.
- Pai o mamica este mereu o vedeta pentru copiii ei. Ei o admira mereu!
Uh, ce tare e fi-mea, imi zic eu in gand. Nu m-as fi gandit niciodata la asta.... N-apuc sa termin gandul, ca mai vine o replica:
- Si te-as admira si mai mult daca m-ai ajuta sa tai felia asta de chec. :-)