Dragă Luca (4),

Nu mai ştiu a câta scrisoare este asta, dar nici că mai contează... Vroiam să-ţi mulţumesc pentru dimineţile noastre de sâmbătă, de-abia o aştept pe următoarea! Ştiu că simţi nevoia ca, din când în când, să-ţi petreci timp cu mine. Din păcate, agitaţia asta de zi cu zi ne împiedică să facem asta mai des. De multe ori trebuie să te mulţumeşti cu puţin, sunt zile în care te bucuri de mine doar în cele câteva de minute când stau alături de tine seara, la culcare. Când sunt atât de obosită, încât nu vreau nimic altceva decât să mă prăbuşesc în patul meu. Ştiu că e puţin, ştiu că ar trebui să pot mai mult. Ştiu că înţelegi, de multe ori îmi spui asta. Ştiu că de multe ori eşti recunoscător şi pentru puţinul ăsta... Mă simt vinovată că nu pot mai mult. Seara, când îmi fac bilanţul zilei, realizez că iară a trecut o zi în care am schimbat vorbe pe fugă, la telefon şi-atât. Creşti şi aş dori să opresc timpul în loc, să savurez cât pot eu de mult clipele astea în care încă mai vrei să stai cu mine...

Sâmbăta trecută, când ai spus că vrei să ieşi cu mine la alergat, am fost puţin surprinsă. Ţie nu-ţi place să alergi, tu alegi bucuros o carte în locul unei ore de sport. M-am bucurat să te văd alergând lângă mine, ascultându-mi sfaturile despre cum poţi face să alergi mai uşor. Te-am văzut obosind, te-am văzut gâfâind, te-am văzut perseverând. Am stat unul lângă celălalt, am primit cu bucurie încurajările şi laudele tale, m-am bucurat că am avut timp să povestim tot felul de lucruri, m-am bucurat de tine. M-ai luat pe nepregătite când ai întrebat despre bunicul tău pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Am intrat cu inima strânsă în cimitir şi ţi-am arătat locul unde este îngropat. Şi am realizat că vorbim despre el prea rar, mi-e greu să fac asta pentru că nici eu nu l-am cunoscut niciodată. Poate că bunica Gabi şi tati ar trebui să-ţi povestească mai multe despre el... Dar, deşi nu l-am cunoscut, îi sunt recunoscătoare pentru omul pe care mi l-a dăruit şi pentru că ştiu că, de undeva, veghează asupra noastră. Te-am simţit fericit şi sunt convinsă că aşa ai fost pentru ora noastră petrecută împreună.

Sămbăta asta m-ai ales, din nou, pe mine. Ai preferat să munceşti cot la cot cu mine în bucătărie decât să-ţi pierzi vremea la TV sau să-ţi termini temele mai repede. Mi-a făcut plăcere să te am alături şi să am ajutor de nădejde la treabă. Să te aud spunându-mi că-ţi place să mă ajuţi.Tocmai de aceea, sunt nerăbdătoare să văd ce activităţi mai facem noi data viitoare când vom fi doar noi doi.

Eşti un copil minunat faţă de care uneori mă simt vinovată că nu mă pot ridica la înalţimea aşteptărilor tale. Sau poate că aşteptările astea sunt ale mele iar eu nu mă pot ridica la înalţimea lor. Pentru că meriţi mai mult din partea mea. Important e să ţii minte că o să fiu aici, lângă tine, orinde căte ori ai nevoie. Şi-am să las deoparte orice pentru a fi aici, pentru tine. Pentru că nicio îndatorire nu e mai importantă decât tine, decât sora ta, decât familia noastră. Şi-am să mă bucur de fiecare clipă petrecută alături de tine.

Cu recunoştinţă,
mama

A ce miroase "acasă"?

Astăzi "acasă" miroase a pâine prăjită şi cacao cu lapte, a copii cuminți şi liniştiți, a aşteptare şi a bucurie. Acasă mă simt bine, mă încarc de energie, îmi găsesc puterea de a continua şi bucuria de a trăi.

Positive thinking

Eu m-am trezit cam așa: ”N-am chef să mă trezesc, nu vreau să mă dau jos din pat, nu vreau azi la serviciu, NU NU NU!!!” - deși tipul ăsta de dimineață nu mi se potrivește, în general sunt activă dimineața, mă trezesc devreme, nu mă vait, sunt cu zâmbetul pe buze.

Ilinca s-a trezit cam așa: ”Mrrrrrrrrrrr. nu vreau să mă trezesc, nu vreau să deschid ochii, NU VREAU azi la școală, nu e drept că Luca mai doarme juma de oră, să-l trezim chiar acum și pe el. Pisăcăăăă, pleacăăă de aici!!!” - la ea e o atitudine matinală absolut obișnuită, ea e cam mereu așa.

Luca s-a trezit cam așa: ”Uraaaaaa, e vineri azi! Ultima zi lucrătoare din săptămână!!!” - POSITIVE THINKING, that's my boy! El e veșnic zâmbitor dimineața, chiar și în zilele de luni.

Tati, tu cum te-ai trezit azi?

Vreau

Îndată ce-l aud pe "vreau" prin casă, parcă simt nişte fiori de spaimă cum mă cuprind. De regula, "vreau" costă bani sau conține zahăr şi multe calorii. De-aia mă apucă teama când îl aud. Şi-l aud zilnic. De câteva ori pe zi. Astă seară am auzit următoarele:
- vreau nu-ştiu-ce carte (Ilinca)
- vreau ceva bun (amândoi)
- vreau un frățior (Luca)
- vreau o surioară (Ilinca)
- vreau nişte rățuşte de plastic pentru baie (Ilinca)

Patru dintre cele enumerate mai sus au fost rostite în mai puțin de 5 minute. Toate costă bani. Chiar şi frățiorul şi surioara. Doar una conține zahăr. Slavă Domnului că frățiori şi surioare nu se mai fabrică în familia Adamescu. Am rămas doar cu rățuştele şi cartea. Ilinca vrea chestii multe şi mărunte. Luca vrea mai puține chestii. Dar alea pe care le vrea costă măcar jumate din salariul meu. Pe măsură ce cresc, "vreau" costă mai mult. E direct proporțional cu vârsta.

Cine l-a inventat pe "vreau"???

12, panică, recunoștință

Dis-de-dimineață, în timp ce-mi savuram cafeaua la o oră tare matinală, m-a cuprins panica. La naiba, uitasem să cumpăr bomboanele pe care Luca urma să le ducă astăzi la școală, de ziua lui. La naiba, la naiba, la naiba!!! Aseară am umblat de nebună prin oraș, am avut grijă să cumpăr toate prostiile, mai puțin bomboanele copilului. Pe asta am rezolvat-o totuși, ducându-mă la ora 7 trecute fix la magazinul de lângă bloc. Dar panicile mele erau tot acolo, cuibărite în adâncul sufletului meu. Mi se învârteau prin cap o sumedenie de întrebări: când fac eu azi curățeinie? cand fac eu azi mâncare? când fac prăjitura comandată de sărbătorit? când o înscriu pe Ilinca la Palatul Copiilor? când mai ajung și la bancă? când fac și cumpărături? când o duc pe fi-mea la mall să-și cumpere papucii de casă sub formă de porci roz? când mai trec și pe la McD să văd ce fac Luca și colegii lui? când? când? când? De ce am atâtea lucruri de făcut? de ce sunt doar una singură? de ce? de ce? de ce?
Am plecat abătută și panicată spre serviciu. Am ajuns, am lăsat geanta, am fugit la piață. Pe drumul de întoarcere am observat biserica și am auzit slujba. Am intrat, am aprins o lumânare și brusc m-am liniștit. Tot ce am simțit a fost o mare recunoștință și o dorință de a mulțumi. Pentru ceea ce am. Am ieșit calmă și senină. Toate se vor aranja și o să apuc să fac astazi fix ccea ce e nevoie.

M-am simțit recunoscătoare pentru copilul de 12 ani care ne umple viețile de calm, de liniște, de seninătate și de răbdare. M-am simtțit recunoscătoare pentru zăpăcita de 9 ani, care e clovnul casei și e luminoasă ca un soare călduț de primăvara târzie. M-am simțit recunoscătoare pentru omul meu care deși departe, e atât de aproape de mine. Și pentru prietenii mei. Dar mai ales pentru copiii mei.

La mulți ani, copile! Să te bucuri de viață!

Biata mama

Aseară, pentru că Ilinca mea s-a arătat dispusă să mă ajute la treburi, am exploatat-o de-a dreptul. A pus ouă la fiert, a sortat rufe și a pus la spălat, a ajutat la făcut ordine, la pregătit pachetele pentru a doua zi, a pus vasele spălate la loc, a făcut ordine iară, treburi de-astea de îmi ocupă mie aproximativ două ore în fiecare seară.

După ce am alergat-o vreo oră, copila mea a tras următoarea concluzie:
- pfoaaaa, tare e greu să fii mămică!
A avut următoarea dilemă:
- mami, așa o să muncesc și eu când o să am familia mea?
Și a concluzionat, după ce i-am mulțumit pentru ajutor:
- sigur că te-am ajutat cu plăcere mami, tu nu mă ajuți pe mine așa de mult cu toate temele alea la matematică?

Ilinca fashionista și Ilinca lingușitoarea și altele

Ilinca fashionista
Într-o prea frumoasă dimineață de toamnă, pe când bombăneam de zor o fetiță care nu reușește să se îmbrace singură de dimineață în timp util ca să ajungem și noi pe la școli și servicii, a avut loc următorul dialog:
Ilinca: Mami, te rog să îți schimbi bluza aia! (zise dânsa pe un ton imperativ, uitându-se în decolteul meu în timp ce eu legam șireturile de la pantofii dumneaei)
Eu: De ce draga mea, nu-ți place asta?
Ilinca: Pentru că ți se văd țâțele și nu cred că tati s-ar bucura să știe că mergi așa la serviciu! (zise dânsa dintr-o suflare)
PS: vă rog scuzați cuvântul ”țâțele”, dar am vrut să redau conversația întocmai, așa, pentru aducere aminte peste ani când se va fi așternut praful peste ținerea mea de minte...

Ilinca lingușitoarea
Într-o seară, la culcare, în vreme ce eu de-abia mă mai țineam pe picioare și mă mișcam prin casă ca o umbră, fiica mea cea gureșă și fără chef de somn, mă roagă cu o voce suavă să-i duc și ei o cană cu apă. Îi duc, ce naiba să fac, dar o bombăn că eu nu mai pot de somn și ea nu poate să se miște să-și ia o cană cu apă. Îi livrez domnișoarei comanda, o mai bombăn puțin și ea zice mieroasă: ”Mami, dar tu ești taaaare cumsecade! Mulțumesc!!!”

Și un copy - paste de pe Facebook, să nu se piardă în neant nici glumele fiului meu de 12 ani la adresa mamei lui, că ar fi păcat...
”Ilinca face gimnastică pe covor în sufragerie. Luca o provoacă să facă 5 flotări. Le face ea cumva, cumva. Zic: Luca, dacă faci si tu 5, o sa incerc sa fac si eu. Le face si el cumva. Asa ca vine rândul meu. Evident, nu prea îmi iese nici măcar una. Luca mă priveşte cu milă si-mi zice zâmbind şăgalnic: dacă vrei sa aduc un cric, sa-mi spui mami, sa te ajut 
😂😂😂 Vai mie, am ajuns de râsul propriilor copii. ‪#‎suntbătrână‬”

O fetiţă, două fetiţe, o lacrimă, două lacrimi şi-un cadou timpuriu de Crăciun

De ziua mea am primit de la prietenii mei dragi pe care îi iubesc foooarte tare o brăţară. Brăţara e mai specială, pentru că pe ea pot să adaug diverse pandantive care semnifică diverse chestii. Foarte fericită pentru cadoul primit, le-am spus alor mei că de Crăciun vreau de la fiecare câte un pantantiv pentru brăţara mea cea nouă. Desigur, băieţii s-au uitat la mine ciudat, dar Ilinca a luat la studiat temeinic catalogul de prezentare de la magazinul de bijuterii. Asta ca să n-o mai cert eu toata ziua că nu citeşte nimic. Sigur că citeşte. Catalogul cu bijuterii.

Acum să revenim la titlu.

O lacrimă pentru ziua de ieri pentru că, pur şi simplu, frumoasa mea fetiţă pe nume Ilinca, mi-a scos peri albi. Pentru că ea nu vrea să scrie nimic, pentru că ea nu vrea să citească, pentru că ea nu vrea să repete tabla înmulţirii. Pentru că ea vrea să zacă pe canapea şi să se uite la TV. Toată ziua, fără comentarii prea multe din partea mea. Şi pentru că ieri mi-am pierdut răbdarea, mai că am vărsat o lacrimă de ciudă, în barbă.

Două lacrimi pentru ziua de azi. Pentru că feţiţa mea, care m-a bătut azi toată ziua la cap să o duc la mall să-şi ia balerini din banii ei, a profitat de un moment de neatenţie de-al meu şi a zbughit-o, unde credeţi? La magazinul de bijuterii al cărui catalog l-a studiat cu simţ de răspundere de la ziua mea încoace... Unde a ales să-şi cheltuie cei 100 de lei primiţi cadou de ziua ei de la bunica şi de la prietenul Costel pentru mama ei... Şi în timp ce eu aşteptam plictisită într-un magazin să mi se completeze o garanţie, fetiţa mea a venit către mine zâmbind cu tot sufletul şi mi-a întins bucuroasă o punguţă. Cu un pandantiv - fetiţă. Să-mi amintesc mereu de ea, fetiţa mea. Două lacrimi de emoţie şi bucurie au ţâşnit îndată din ochii mei, iar inima mea s-a făcut mică, mică... Am rămas oarecum fără cuvinte şi am strâns-o tare tare la pieptul meu, dorindu-mi să nu uit niciodată clipa aceea. Şi ziua în care Ilinca a ales să nu-şi cumpere o jucărie şi să-mi ia mie un cadou pe care ştia că mi-l doresc...

Aşa că acum am două fetiţe: una în inima mea şi una pe brăţară, să-mi amintească de-o zi în care Ilinca mea a mai crescut puţin...

Mulţumesc, Ilinca! Te iubesc! Să nu uiţi asta niciodată!

dialoguri estivale

Luca şi Ilinca pe plajă. Se uită lung în largul mării, studiind două vapoare.
Luca: mami, uite un vapor. Crezi că vine din Turcia?
Ilinca: mami, Turcia e o stațiune?

La mulţi ani, dragă Andra!

Nu-mi amintesc exact momentul ăla în care ne-am cunoscut. Dar, dând timpul înapoi, îmi amintesc de multe momente în care mi-ai fost aproape şi pe care le-am petrecut împreună. Îmi vin în minte ziua în care te-ai căsătorit şi ziua în care ai născut-o pe draga de Mara. Şi, deodată, realizez cât de mult te-ai schimbat şi câte progrese ai făcut. E drept, eram destul de tinere când vieţile noastre s-au intersectat, prin bunăvoinţa sorţii şi a lui Mihai :) Ai învăţat că viaţa e frumoasă, ai învăţat să apreciezi ceea ce ţi se dă, în loc să vezi mereu neajunsurile şi partea goală a paharului. Ai învăţat să te bucuri, în loc să te superi. Ai învăţat că zilele pot fi bune, când tragi linie, în loc să te gândeşti la întâmplările mai puţin plăcute. Ai învăţat să ceri ajutor când ai nevoie, în loc să te chinui să supravieţuieşti. Ai învăţat să ai grijă nu doar de tine, ci şi de ceilaţi din jurul tău. Cumva, ţi-ai găsit drumul cel bun, cuvintele cele potrivite, atitudinea bună să te bucuri de viaţă, de familie şi de prieteni. Îţi doresc să-ţi păstrezi drumul ales, să te bucuri de familia ta minunată şi să rămâi acelaşi prieten loial. Şi, la amândouă, ne doresc să îmbătrânim frumos împreună. Te pup apăsat şi te iubesc! Să ai parte de o zi minunată şi o viaţă la fel! Cu drag, Adameştii